Luni, 15 martie, Adan a implinit un an. Mda... un an intreg. Nici noua nu ne vine sa credem. Sint momente in care parca rememorezi pe repede inainte cit mai multe din cele intimplate si nu-ti vine sa crezi ca s-au intimplat atitea si chiar a trecut un an.
Dar ce an frumos a fost. Din fericire, cu mult mult mai multe bune decit rele. Rele care in cazul nostru au fost chiar foarte putine.
Iar ultimele luni, in care chiar nu am mai scris nimic, s-au intimplat o multime de lucruri si Adan s-a schimbat si a evoluat foarte mult. De la 10 luni merge singur, i-au iesit o multime de dinti, respectiv 8. Asta fiind un motiv de oarece suferinti atit pentru el cit si pentru noi, pentru ca nu prea mai maninca cum trebuie de cind il supara gingiile. Dar am trecut si peste asta. Au fost unele momente de mare frustrare cind vedeam ca nu maninca absolut nimic solid, si prefera doar lapte. Dar, lucrurile merg inainte si acum maninca mai bine, insa mai important decit asta este faptul ca e plin de viata, vesel, sanatos si ne aduce mai multa bucurie decit ne-am putut imagina.
Probabil ca exista dar nu stiu eu cuvintele pentru a descrie sentimentul pe care il traiesc in fiecare zi cind vin de la lucru, cind sare efectiv in sus de bucurie ca ma vede si intinde miinile sa il iau in brate.
Este un spectacol in sine doar sa stam sa ne uitam la el cum se joaca, cum merge, cum vorbeste pe limba lui, incercind sa imite sunete pe care le aude sau doar inventind onomatopee care proabil inseamna ceva in minteal lui, sa il auzim rizind, si ride mult si des.
Sintem binecuvintati cu acest copil si extrem de fericiti sa-l avem si sa-l crestem. Sa ne traiesti copilas!
Deocamdata, aici plinge de zor pentru ca a stins luminarea cu mina... Suflatul e over-rated.
