marți, 31 august 2010

Viața la țară


Toata luna august am fost in concediu asa ca a fost un moment foarte bun sa il luam pe Adan si sa il ducem sa-si vada bunicii si verisorii de la Arad. Si pe linga asta sa stea citeva (doua) saptamini la curte si sa aiba loc sa se zbenguie in voie. Noi ne dorim mult si de mult sa stam la casa si sa avem curte exact din acest motiv - sa aiba copiii loc sa se joace si sa petreaca timp cit mai mult la aer, afara. Insa nu ne-am inchipuit ca este chiar atit de bine. Unul dintre cumnatii mei, la care am stat, are o casa saseasca intr-un sat la 4 km de Arad, suficient de mare si cu o curte generoasa - destul pentru 3 baieti intre 1 an jumate si 2 ani si un pic.

A fost excelent sa il putem lasa pe Adan sa se joace in curte fara sa ne stresam ca s-ar putea rani sau ar putea merge in locuri unde nu ar avea ce sa caute. Spatiul pe care l-a avut la dispozitie, si activitatile pe care le putea face, chiar si singur, pun intr-o lumina foarta proasta chiar si cel mai mare si luxos apartament posibil. Nu a mai fost nevoie sa stam cu gura pe el si sa auda numai "Nu umbla acolo!", "Nu atinge!", "Nu ai voie!" si stiind ca nu plinge decit atunci cind se loveste foarte rau, l-am putut supraveghea de la distanta si am fost toti foarte relaxati.

In timpul asta, cit am fost plecati, i-au iesit si patru masele si un canin. Si a inceput baiatu sa manince de parca venea sfirsitul lumii si il gasea flamind. Nu am stiut exact daca maninca mult mai bine pentru ca in sfirsit i-au iesit maselele si nu il mai supara gingiile sau pentru ca alearga toata ziua si era foarte prins - avea treaba ca un om mare. Din nefericire am aflat cind am ajuns din nou in apartamentul nostru minunat de bloc. Minca pentru ca ii era si lui foarte bine la curte si la aer.

Eh, si uite asa, cu trotineta, masinuta, brum-brum, piscina si alte activitati, a trecut timpul de stat acolo si ne-am intors in Bucuresti. Dupa un drum 'relaxant' de 12 ore am ajuns intr-o sauna, la etajul 4, rupti de oboseala si Adan a intrat in colivie.
Am fost deprimati, de fapt inca mai sint, uitindu-ne la el cum il chinuim. A reintrat in zona "Nu!" si ne continuam viata la bloc, cu iesiri in parc.
Ce m-a socat insa cel mai tare in aceasta vacanta a fost sa vad cum un baietel, putin mai mic decit Adan, crescut doar la curte, este cu mult mai agil, mai fisnet, mai sigur pe picioare si mai indraznet. Evident, pentru ca terenul lui de joaca il construieste in acest fel. Asta in conditiile in care Adan numai linistit nu e.

Ne-am reconvins ca blocurile sint cea mai mare timpenie posibila, ca parcurile, oricit de mari ar fi sint mici, si ca viata la tara este excelenta pentru copii. Acolo vreau sa ii crestem.