O sa-l cheme... cum o sa-l cheme?

Una dintre primele dificultati dupa ce am stiut ca e baiat a fost sa aflam cum il cheama. Pentru fata aveam deja nume, ne placea amindurora, era perfect. Pentru baiat nu aveam absolut nici o idee. Mie toate numele romanesti de baiat mi se pareau cel putin urite. Imi tot veneau in cap Marcelica si Georgel...

Au fost mai multi factori care au contat in alegerea numelui.
In primul rind am vrut sa aiba doua prenume. Din mai multe motive. Primul cred ca are mai mult de-a face cu cultura americana decit cu a noastra. Acela de a te folosi de toate numele copilului atunci cind vrei sa il atentionezi ca a trecut in zona interzisa. Este o interventie in trepte, intr-un fel. La prima atentionare il strigi pe primul prenume, cel folosit in mod uzual. Apoi pe amindoua. Iar cind adaugi si numele de familie stie ca treburile sint foarte foarte seriose. Bineinteles ca si tonul se agraveaza la fiecare pas. Am vazut principiul asta folosit cu mare succes la prietenii nostri, ne-a placut si l-am adoptat.

Al doilea motiv a fost ca am vrut sa mai aiba o optiune cind va creste in caz ca Adan nu ii va placea. Daca nu o sa-i placa nici Lucas, asta e...

Iar al treilea motiv a fost dat de numele nostru: Gheorghe. Orice combinatie cu Gheorghe ni se parea ca suna nicicum, asa ca am incercat sa "indulcim" trecerea spre Gheorghe.

Nici unul din noi nu a vrut un nume "cu semnificatie" asa ca trebuia sa gasim doar ceva care sa ne placa pur si simplu. Asa ca am umblat pe net, pe siteuri de nume, sa ne inspiram. Primul asupra caruia ne-am hotarit amindoi a fost Lucas. L-a propus Brindusa, ne-a placut mult si ni se parea ca face bine trecerea spre Gheorghe. Trebuia sa mai gasim ceva. Ceva Lucas Gheorghe.
La Adan am ajuns dupa ce am pus pe liste separate cam tot ce ne-a trecut prin cap cu oarece potential sa ne placa, dupa care am facut o lista cu cele care apareau la amindoi si am taiat pina au ramas doua variante. Apoi a ramas Adan Lucas Gheorghe.

Complicat nume ce-i drept. Nu stiu daca a fost macar o persoana pina acum care sa fi inteles din prima numele Adan, cu n nu cu m si cu accent pe primul A. De obicei oamenii ne intreaba cum il cheama, le raspundem, apoi urmeaza o pauza... privirea in gol... (ne imaginam ce le trece prin cap) si se termina cu un "Hmm... frumos...". Insa ne-am obisnuit. Repetam si corectam pina se intelege. Prin contrast, atunci cind oamenii inteleg un nume si le suna cunoscut, il repeta pe vocea aceea de mezzosoprana pe care vorbesc oamenii mari cu bebelusii... "Marcelica! Vai ce nume frumos ti-au dat parintii tai!"

Pina s-a nascut, noi eram deja foarte obisnuiti cu numele lui si nu la mult timp dupa aia am ajuns la o concluzie fireasca: nu i s-ar fi potrivit alt nume.
El e Adan.

Fetita mea e baiat...

Dupa ce am aflat ca sintem insarcinati viata si-a urmat cursul normal. Adica am plecat in vacanta, am fost la Formula 1, ne-am vazut de ale noastre. Nu am anuntat pe nimeni despre sarcina. Deocamdata era secretul nostru. Doar niste prieteni buni din Austria, la care am petrecut citeva zile si-au dat seama imediat despre ce este vorba.

"Vreti o cafea? Sau o bere?"

"Eu da. Brindusa nu mai bea nici cafea nici bere."
Chiar speram sa isi dea seama pentru ca explodam. As fi spus si strainilor de pe strada ca o sa avem un copil.

Sarcina a fost cum nici nu visam. Fara greturi, fara complicatii. Au aparut la un moment dat, saptaminile 8-10, niste dureri in zona lombara, care in mod normal ar fi trebui sa apara in lunile de sfarsit cand se mareste burta si greutatea copilului apasa pe nervul sciatic, dar au fost usoare si au disparut relativ repede. Spre sfarsitul sarcinii nu au mai aparut. Bucuria cea mai mare insa a fost lipsa totala a greturilor.

Ce s-a schimbat imediat la Brindusa a fost apetitul pentru mincaruri gatite, care la ea lipsea cu desavirsire inainte, si simtul mirosului care s-a ascutit intr-un fel de-a dreptul impresionant. I-am spus ca ar fi putut sa se angajeze pe post de sniffer dog la aeroport. Ar fi detectat orice.

In tot timpul asta noi traiam cu convingerea ferma ca "bobita" noastra e fetita. Si nu vream sa facem public anuntul pina nu stiam sigur, de la ecografie, pentru ca in familia ei erau deja doi baieti si o nepotica era foarte dorita. Si vream ca anuntul sa nu fie "Vom avea un copil!" ci "Veti avea o nepotica!"

Aminarea asta ne-a bagat oarecum in ceva belele pentru ca incepuseram sa ne gindim deja sa ne mutam din garsoniera, si au mai fost situatii pentru care explicatia simpla "Sint insarcinata" se cerea, dar inca nu puteam sa o dam.

Am dus-o asa pina la 20 de saptamini. Yap! 20 de saptamini. Marele noroc a fost ca burta nu a crescut prea mult si nu iti dadeai seama ca e sarcina. Putea sa fie pur si simplu "mai plinuta".

Am mers la o ecografie special sa aflam sexul copilului, si am aflat. Cu dezamagire am aflat ca fetita noastra e baiat. Chiar am fost foarte dezamagiti. Nimeni nu ne-a inteles insa, pentru noi, parca se sfirsise o lume cu care eram obisnuiti si acum trebuia sa o luam de la capat cu una noua, pentru care nu eram pregatiti in nici un fel. Au fost citeva zile destul de complicate. Nu era o problema cu copilul in sine ci doar in mintea si in asteptarile noastre. Trebuia sa ne obisnuim cu gindul ca vom fi parinti de baiat. Si ca primul nostru copil va fi toata viata baiat. Era doar o problema de adaptare la realitate.

Reactiile in familie au fost cu consecventa de doua feluri simultan. Odata de bucurie si apoi "Bine mai, si nu ne-ati spus pina acum si noua? 5 luni? Ati tinut secret doar pentru voi?"
"Pai... vream sa stim ce e... inainte sa... you know..."
"Eh, trebuia sa ne spuneti!"


- va urma despre alegerea numelui, probleme cu pisica, relatia cu medicul ginecolog si alte ginduri din sarcina, pe masura ce ne apropiam de termen.

E un motiv intemeiat pentru care ii zice "diaper bag"

In diaper bag-ul nostru, asa cum se vede in poza, nu as zice neaparat ca este ordine. Nu ne ajuta nici modelul foarte tare, ea nefiind in sine gindita pentru acest scop, insa pina acum nu am avut dificultati in a pune acolo tot ce aveam nevoie pentru Adan, si ceva lucruri de-ale noastre.
Ieri de exemplu puteai gasi hainute de schimb, wipes, babetica, burp cloth (adica ce iti pui pe umar cind tii copilul la rigiit dupa masa), waterproof pads, suzeta, jucarii, sosete, palarioara de soare; aveam chiar si turta dulce si guma de mestecat.
Din pacate insa din diaper bag lipsea chiar un diaper.

Eram in parcare in fata blocului la Florin (de la care am luat niste rosii de Gurbanesti foarte bune) si trebuia sa il schimbam cind am constatat ca nu avem pampers la noi. Obisnuiti fiind ca acolo avem tot ce ne trebuie, nu a mai verificat nici unul dintre noi inainte sa plecam de acasa. Ne-am rezolvat cu niste servetele (din care aveam din belsug) si dupa un schimb de replici gen

"Pai cum nu avem pampersi?"
"Pai tu de ce nu te-ai uitat?"
"Pai e treaba mea?"
"Pai si e doar a mea?" , am concluzionat ca ar fi bine sa verificam mereu geanta inainte de a pleca. Inca nu stim exact cine o va face. Probabil ca data viitoare cind ne va lipsi ceva vom stabili si responsabilitati mai exacte. Sau poate ca Adan o sa invete sa nu mai faca cind sintem plecati...
E precoce. S-ar putea ca asta sa fie varianta mai plauzibila.

Vaccinul de 4 luni - partea a II-a

Am observat ca e foarte importanta si atitudinea medicului fata de copil. Dr. Ancar (poate si pentru ca este femeie si mamica la rindul ei) i-a vorbit "pe limba lui" si s-au inteles de minune. El de principiu e bine dispus si ride, iar daca il mai si baga cineva in seama si ii vorbeste, e in culmea fericirii. Poate si asta a fost un motiv pentru care nu a plins la intepatura. Doar i-a disparut zimbetul de pe buze, insa nu a  plins. Prin contrast, la 2 luni a tras un urlet... atunci insa am fost la un alt doctor. Foarte bun si competent dar totul s-a intimplat pe repede inainte... n-am fost de loc incintati de experienta. 

De ce ar putea cineva prefera Infanrixul fata de Pentaxim? 

1. se pare ca este "mai curat" ceea ce in mod practic in viata copilului si a parintilor se traduce prin risc mai mic de reactii adverse. La noi deocamdata nu a fost cazul, insa este un aspect care merita luat in seama. 
   
2. acul este mai subtire si pachetul contine doua ace. La ce bun? Pai cu unul tragi serul din fiola si faci amestecul, iar cu al doilea iti intepi copilul. Altfel, la Pentaxim, iti intepi copilul cu acul pe care l-ai bagat deja in fiola, ceea ce presupune, teoretic un risc in plus. Stiu, poate suna paranoic, dar sint absolut convins ca exista parinti paranoici cind vine vorba de riscul de expunere la... habar n-am la ce. 

Un motiv pentru care nu ai vrea sa alegi Infanrixul este pretul mai mare. 

Acum, o problema mai mare mi se pare alegerea in sine daca iti vaccinezi copilul sau nu. Stii ca bagi in el otrava dar pe de alta parte de 250-300 de ani incoace, de la Koch si Pasteur, oamenii n-au mai murit pe capete pentru ca exista vaccinuri. Iti permiti sa intorci spatele pur si simplu medicinei? 

Probabil ca sint si multi oameni care sint de principiu sa lasi organismul sa lupte singur, principiu care si noua ni se pare foarte sanatos. Cind e vorba de gripa, raceala, sau eu stiu... treburi mai usoare. Nu vrem sa fim niste parinti care sa ne indopam copiii cu medicamente la primul semn ca are ceva. Chiar am discutat aspectul asta cind i-am dat Panadol lui Adan, preventiv. Nu cred ca am procedat bine ca i-am dat, dar probabil ca discutii pe tema asta se vor purta cit vor fi medicamente si copii pe pamint. 

Pe de alta parte nu vad in ce masura poti lasa organismul sa lupte singur impotriva hepatitei B, de exemplu. Probabil ca organismul copilului reactioneaza la tot ce bagi in el prin acul ala, insa daca asta inseamna ca il feresc de boli grave, atunci aleg oricind sa il vaccinez. Daca se pune problema ca aleg intre doua rele, aleg raul mai mic. 

Pina la urma cred ca cel mai sanatos este sa te documentezi cit poti de mult despre ce faci sau nu faci si orice ai alege sa o faci din convigere proprie si in cunostinta de cauza. 

Acestea fiind spuse, doctorul ne-a recomandat sa facem si Rotarix. Se utilizează pentru vaccinarea copiilor începând de la vârsta de 6 săptămâni pentru prevenirea gastroenteritei (diaree şi vărsături) cauzate de infecţia cu rotavirus. 

Asta nu e obligatoriu, sau nu e in schema de vaccinare si se administreaza oral, in doua reprize. Pina in 5 luni prima, cu rapel la vaccinarea de 6 luni. Inca nu ne-am hotarit daca il facem sau nu. 

Vaccinul de 4 luni - partea I

Saptamina asta am facut vaccinul de 4 luni. 

Dupa schema romana de vaccinare trebuie sa iti intepi copilul imediat dupa nastere (lucru care se intimpla in maternitate fara ca macar tu sa stii sau sa te intrebe cineva ceva. Ceea ce nu e neaparat rau.), apoi la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la un an si dupa asta nu mai stiu. 

Noi am ales sa cumparam vaccinul (si la 2 luni am facut la fel) in detrimentul celui de la stat care se face gratuit prin medicul de familie. Cele de la stat presupun mai multe intepaturi, si parte din stubstante se administreaza oral, ceea ce duce, cred,  si la o eficienta mai scazuta. Cele pe care le poti cumpara din farmacii se fac printr-o singura intepatura si toti medicii si forumurile tipa in gura mare ca sint mult mai bune. Faptul ca iti chinui copilul o singura data mi se pare la virsta asta un factor important. 

Cel mai recomandat vaccin de pe piata este Infanrix, produs de GSK. Asta daca il gasesti atunci cind ai nevoie de el. Pentru ca noi nu l-am gasit. La 2 luni i-am facut Infanrix Hexa iar acum trebuia sa luam Infanrix ipv+hib. Pe la toate farmaciile pe unde am sunat mi s-a spus acelasi lucru: "Lipseste de pe piata momentan." Unii au zis chiar ca nu se mai importa, sau ca vara de 3 ani de zile vaccinul asta dispare de pe piata. Bineinteles ca exista insa un inlocuitor pe care ti-l recomanda cu caldura toata lumea: We proudly present "PENTAXIM"!!! 

Asta practic e acelasi vaccin facut de Sanofi Pasteur. Probabil ca jocurile de piata sint facute acolo sus si la un moment dat dispare unul de pe piata ca sa traiasca si celalalt. Probabil.  

Asa ca daca vreti sa faceti neaparat un vaccin de la un anume producator, cumparati-l cind il gasiti, indiferent de virsta copilului si pastrati-l la rece. Obligatoriu la rece. 

In conditiile astea, "am ales" Pentaximul. Cel mai ieftin l-am gasit la HelpNet, 166 de lei, si l-am cumparat in drum spre spital (2CF din Piata Montreal). Dupa ce am epuizat lista de intrebari pe care o pregatisem pentru medic (dna dr. Ancar) a urmat si momentul intepaturii. Ne temeam ca o sa urle de durere insa ne-a surprins si de data asta. Cind l-a intepat doar i-a disparut zimbetul larg de pe fata si s-a incruntat putin, dar n-a zis nici "pisss" (cu diacritice). Mult mai nervos si agitat a fost imediat dupa cind i-a tinut compresa aia cu spirt sau cu ce o fi fost pe locul intepaturii. Si atunci era nervos ca nu putea sa dea din picioare asa cum ar fi vrut el, si cum face 99% din timpul in care e treaz. Din nefericire, nu am fost inspirat sa ii fac poza exact atunci ca sa am acum ce sa postez, asa ca trebuie sa va multumiti cu aceste minuate poze cu seringi gasite pe net.  

Dna. doctor a zis ca astfel de vaccinuri dor, sau ar trebui sa doara si probabil ca el are pragul de rezistenta la durere mai ridicat. Asta ar insemna ca nu seamana cu mine la capitolul asta, ceea ce o sa il ajute mult in viata. 

Acum insa  urma partea cea mai temuta de toti parintii atunci cind vine vorba de vaccin. REACTIA. 

Si asta pentru ca multi copii fac febra, varsa, nu dorm, sint ciriiti (tot cu diacritice), li se umfla piciorul unde au fost intepati, etc... Poate sa fie destul de nasol in unele cazuri. La noi insa n-a fost. Fiind seara, si temindu-ne ca ar putea face febra peste noapte, cind am ajuns acasa i-am dat preventiv o doza de Panadol Baby (3,5 ml). I-am luat temperatura si era normala. Oricum, febra la copii inseamna cind are peste 38 - 38,5. 

As zice ca a fost putin mai morocanos si mai ciriit decit normal insa a adormit repede ca era obosit. Si apoi totul a fost normal. Deci nici urma de efecte adverse. 

Probabil ca nici Panadol nu ar fi trebui sa ii dam din moment ce nu avea nevoie dar in momente d-astea vrei sa fii sigur ca faci tot ce poti  ca sa ii fie bine. Desi uneori facem ce putem ca sa ne fie noua bine, ca nu aveam nici un chef sa ne trezim noaptea in plinsete de copil febril. 

The Thin Red Line

Asta a fost un film care mi-a placut mult. Era despre linia atit de subtire dintre viata si moarte. 

Revin la motivul initial al acestui blog si incep cu o alta linie rosie subtire. Linia dintre o viata si... nimic. 

Ne doream deja de ceva timp, cred ca un an, sa avem primul copil, cind, dupa o vacanta benefica la mare in iunie 2008, intr-o seara Brindusa imi arata cu zimbetul pina la urechi aceasta linie subtire rosie.

"Ce inseamna asta? Esti sau nu esti?" "Sint!!!" 

Am sarit in sus de bucurie. Topaiam in pat ca un copil mic care ajunge la bunici si poate sa faca ce vrea. Eram fericit. Eram fericiti. 

Din cauza, sau gratie (inca nu m-am hotarit) unor prieteni foarte apropiati ne doream si noi copii cit mai curind. Aveam deja o puternica senzatie ca am pierdut prea mult timp din viata haladuind aiurea dupa alte idealuri. 

Amindoi vream fetita asa ca eram convinsi ca va fi fetita. Nici nu am luat in calcul cele 50 de procente pe care scria mare BAIAT. Stiam de mult cum avea sa o cheme, stringeam hainute de fetita de ceva timp... doar sa vina. 

Iata, am gindit in seara aia de iulie, vine si fetita noastra. Vom fi parinti. Voi fi tatic. Nu am avut timp sa imi pun intrebari sau sa ma ingrijorez in ce fel imi va schimba asta viata. 

Acum eram doar fericit. 

Jon minus Kate plus 8

Zilele trecute, sau mai degraba noptile trecute, stind de vorba cu un prieten pe la 2 A.M, usor rupti de oboseala, intorcindu-ne de la un fotbal cu baietii, imi spune tangential la discutia noastra despre copii "Stii ca divorteaza Jon si Kate, nu?" "Nu!" ii raspund sincer surprins.

Ulterior am citit pe net despre povestea lor si m-am intristat.

Am urmarit citeva luni bune showul asta pe Discovery Travel and Living si chiar mi-a placut. Cel putin la inceput. Pe vreme aia Adan inca nu se nascuse si ne interesa sa vedem cum isi cresc altii copii si ce am putea invata. Si adevarul e ca de multe ori am spus "E faina ideea asta. Ar trebui sa incercam si noi sa facem asa cu copiii nostri." Ne regaseam in multe reactii ale lor, si aveam impresia uneori ca semanam.

Apoi a venit Adan si o perioada n-am mai avut timp sa ne uitam, iar dupa o vreme mi-am dat seama ca nu mai imi place sa ma uit, pentru ca nu imi placea de Kate. Mi se parea ca se poarta foarta urit cu Jon si ca el inghite destul de multe din partea ei.

Emisiunea lor devenise prea reality show si nu mai era atit de mult despre copii. Iar pe mine asta ma interesa.

Facind televiziune stiu ce inseamna o echipa de filmare in casa, in viata cuiva, si sint absolut convins ca dupa o vreme oamenii nu mai reusesc sa fie sinceri si ei insisi in fata camerelor. Cred ca ceea ce a dus la o relatie proasta intre Jon si Kate a fost pur si simplu expunerea prea mare pe care au avut-o si lipsa intimitatii.

Se prea poate ca el sa o fi inselat pe ea, sau whatever... toate astea nu sint decit efecte, nicidecum cauza divortului lor. La asa ceva se ajunge din lipsa de intimitate in relatie.

Si bineinteles ca mai e si problema banilor. Se pare ca intr-adevar e foarte greu sa ramii fidel unor principii sanatoase de viata atunci cind incepi sa ai foarte multi bani. Daca ar fi oprit emisiunea acum 1-2 ani nu cred ca acum ar fi ajuns aici. Insa cred ca atractia banilor cistigati a fost mult mai mare.

Pacat. Pina la urma ramin 8 copii care n-au avut o viata normala pina acum si nu vor avea o viata normala nici de acum incolo, crescind fara un parinte.

Oare de ce nu inteleg oamenii mari ca cei mici au mai multa nevoie de dragoste, afectiune si timp petrecut cu parintii decit de case mari, haine de la GAP sau publicitate pe tv?

The Future Needs a Big Kiss

Fac un pas mare pentru omenire si sar direct la prezent cu ceva ce merita intr-adevar: U2 live. Marti seara am fost la Milano cu Brindusa la concerul U2-360, bineinteles fara Adan.

Sa ii vedem pe U2 live visam amindoi de ceva ani buni. Ne uitam la DVD-urile din turneele anterioare si ne imaginam acolo, cintind, urlind, sarind... sa lasam sunetul sa ne intre in piele. Ni se parea un vis indepartat... pina in martie anul asta cind si-au anuntat noul turneu.

Ne-am consultat un pic inainte de a cumpara biletele si am ajuns la concluzia ca asa ceva nu se poate pierde, ca e poate ultima (noastra) sansa de a-i vedea live, si decizia a fost simpla. Mergem.

Dar ce facem cu copilul? In iulie deja vom avea copil. Pai il luam cu noi... si vine si soacra-mea (Lia) sa stea cu el. Sau il lasam acasa... tot cu Lia... 24 de ore... hmmm. Atunci habar nu aveam ce fel de copil o sa fie - daca va minca, daca va dormi, o sa fie dificil, bolnav, sau eu mai stiu cum. Stiam doar cum ar trebui sa fie conform programului dupa care vream sa il crestem (On Becoming Babywise)* si ca trebuie sa gasim o solutie sa ajungem la U2.

Am gindit atunci ca ar putea fi prea traumatizant pentru Adan sa zboare la virsta asta si ar fi fost totul mai complicat si mai scump daca il luam cu noi. Un bilet in plus la avion, alte aranjamente la hotel, plus faptul in sine de a fi pe drum atita timp. Nu ai unde sa stai sa ii dai sa manince la orele de masa, unde sa stai cu el dupa masa, unde sa doarma intre mese.

Mult prea complicat.

Am optat pentru varianta de a-l lasa acasa. Ii lasam mesele si ceva rezerve in caz ca e nevoie si plecam singuri. S-a dovedit a fi o decizie foarte buna. Desi citeva mame ne-au zis ca o sa fie greu pentru ca nu o sa ne stea mintea la concert ci o sa fim mereu ingrijorati. Vom vedea...

Cam cu 10 zile inainte, Brindusa a inceput sa striga lapte si sa ii pregateasca toate cele 6 mese de care era nevoie. Noi am plecat marti pe la 12 si ne-am intors miercuri la 12 si ceva. Practic 24 de ore. A mai lasa doua mese de rezerva. Am zburat cu EasyJet, low-cost, si ne era teama ca ar putea aparea intirzieri. Nu a fost cazul.

Asa ca marti dimineata, cu cite un bagaj de mina, parca tot nevenindu-ne sa credem ce facem, l-am pupat pe Adan si am plecat. Momentul in sine al despartirii nu a fost nimic special pentru ca el pleca la plimbarea de dimineata in parc si noi eram grabiti sa ajungem la aeroport. Bineinteles ca nu aveam bani schimbati, aranjamentul pentru "a ride" a picat in ultima clipa asa ca trebuia sa gasesc unde sa las masina si sa ne descurcam.

Am ajuns cu 5 minute inainte de inchidere la check in si am fost ok. Am putut sa stam lilnistiti si am dat primul telefon "acasa". Toate bine si in ordine.

Programul cu orele de masa si activitatile dintre l-am lasat scris si Lia stia din experientele anterioare (urmeaza sa scriu despre ele) ca nu exista loc de abatere. Asa ca ne-am linistit si atunci parca ne-am dat seama pentru prima oara ca sintem singuri.

Faptul in sine de a fi in avion a fost insa pentru mine cel putin bizar. Mi-era mult mai teama de zbor decit imi fusese vreodata inainte, pentru ca m-am gindit ca acum parca nu imi pot permite sa mor. Daca se intimpla ceva cu noi, Adan ramine fara parinti. A fost un gind care m-a urmarit si la plecare si la venire. Dar m-am rugat si am gasit liniste.

La Milano faptul ca am avut putin timp la dispozitie sa ajungem la hotel si apoi la stadion (San Siro) a facut sa nu stam cu gindul doar la Adan. Bineinteles ca am sunat destul de des sa vedem daca e in schema si cum se comporta, daca maninca bine de la biberon, si ce face in general. Lia era foarte incintata de el si de cit de haios, comunicativ, vesel si binedispus e asa ca eram linistiti. Iata ca acum culegem roadele muncii Brindusei de a-l tine in program inca din prima saptamina. 

 

Concertul in sine a fost fabulos. Daca nu ajungeti la unul live, cumparati-va DVD-ul cind apare. E de-a dreptul incredibil. Am mai fost la concerte pe stadion in Bucuresti (la Michael Jackson, rest in peace,  in '92 si la Depeche) insa nu se compara.

San Siro e de-a dreptul coplesitor.

Iar U2... s-ar scurge printre litere senzatiile daca as incerca sa le pun in cuvinte.

Insa prima intrebare dupa ce s-a terminat a fost pentru amindoi "Ce o face piticu'?" Nu am mai sunat pentru ca era destul de tirziu. Stiam ca e bine.

Dar m-am gindit, ulterior, cum se schimba viata. Tocmai fusesm la concert U2. Pe SanSiro. Sold out. Fabulos. Sint convins ca nu voi mai experimenta asa ceva niciodata in viata... si totusi mintea mea era la copil.

A doua zi, dupa doar 4 ore de somn, abia asteptam sa ajung acasa si sa il vad. Imi era foarte dor de el.

Ne-am gindit ca daca vom mai pleca, vom pleca cu copilul/copiii dupa noi. Asa cum am si facut in prealabil, experiente despre care voi scrie, si asa cum ne-am si propus ca familie, inca inainte de a se naste Adan.

De data asta a fost o exceptie. Cum am spus, logistic a fost foarte bine ca am plecat fara el. Si lui acasa, si noua acolo, ne-a fost mult mai bine asa. Dar emotional, pentru mine a fost greu. De la gindul ca am putea muri si el sa ramina singur la dorul efectiv de el, a fost dificil emotional.

U2 e pentru mine cea mai tare trupa ever. Sint fericit ca i-am vazut live. Dar m-am bucurat mai mult cind am ajuns acasa si l-am vazut pe Adan dormind in patut. L-am luat in brate, l-am trezit, a fost un pic incruntat si morocanos ca dupa somn apoi mi-a zimbit, asa cum face mai mereu. 

Concert U2 - 540 euro. Bucuria revederii - nepretuita.

* On Becoming Babywise e seria de carti dupa care am ales sa ne crestem copiii. Voi face referire la acest program si practic cam tot ce voi scrie despre experientele noastre va avea legatura cu cartile astea.

Prima postare

Se pare ca tocmai mi-am creat un blog. Lucru pe care cu ceva timp in urma nu mi-l inchipuiam, gindind atunci ca blogareala asta e o timpenie totala... Probabil ca aveam dreptate, si acum nu am facut altceva decit sa devin timpit in totalitate. 

Anyway...  de ceva timp, adica de vreo trei luni, mi s-a infiripat in minte ideea ca as putea sa fac un blog, pentru ca as avea despre ce scrie cu placere. Si anume despre fi-miu. 

Deci blogul acesta va fi despre mine si baiatul meu, Adan Lucas (da, am scris bine. Adan, nu Adam, si accentul este pe "a"), care s-a nascut in martie. Stiu, m-am trezit tirziu, insa macar pentru o perioada de timp voi avea ce sa scriu. 

Nu va fi un jurnal despre experientele mele si/sau ale Brindusei, sotia mea, cu piticu' ci o sa incerc sa povestesc prin ce am trecut, cum am actionat, cum am reactionat, poate imi aduc aminte si ce am gindit sau simtit, in diverse situatii obligatorii sau optionale din viata unui nou nascut. 

De asemenea, voi vorbi despre alegerile pe care le-am facut in privinta nasterii, chiar si a sarcinii, a programului copilului, a alimentatiei si altele. Si probabil ca voi vorbi despre ele vs alte optiuni pe care le vad la cei din jur sau despre care aud/citesc. 

Una peste alta, poate fi interesant ce va aparea aici indiferent daca ai sau nu copii, dar poate mai ales daca urmeaza sa treci si tu prin aceeasi experienta ca si noi. 

Adica primul copil.