Fetita mea e baiat...

Dupa ce am aflat ca sintem insarcinati viata si-a urmat cursul normal. Adica am plecat in vacanta, am fost la Formula 1, ne-am vazut de ale noastre. Nu am anuntat pe nimeni despre sarcina. Deocamdata era secretul nostru. Doar niste prieteni buni din Austria, la care am petrecut citeva zile si-au dat seama imediat despre ce este vorba.

"Vreti o cafea? Sau o bere?"

"Eu da. Brindusa nu mai bea nici cafea nici bere."
Chiar speram sa isi dea seama pentru ca explodam. As fi spus si strainilor de pe strada ca o sa avem un copil.

Sarcina a fost cum nici nu visam. Fara greturi, fara complicatii. Au aparut la un moment dat, saptaminile 8-10, niste dureri in zona lombara, care in mod normal ar fi trebui sa apara in lunile de sfarsit cand se mareste burta si greutatea copilului apasa pe nervul sciatic, dar au fost usoare si au disparut relativ repede. Spre sfarsitul sarcinii nu au mai aparut. Bucuria cea mai mare insa a fost lipsa totala a greturilor.

Ce s-a schimbat imediat la Brindusa a fost apetitul pentru mincaruri gatite, care la ea lipsea cu desavirsire inainte, si simtul mirosului care s-a ascutit intr-un fel de-a dreptul impresionant. I-am spus ca ar fi putut sa se angajeze pe post de sniffer dog la aeroport. Ar fi detectat orice.

In tot timpul asta noi traiam cu convingerea ferma ca "bobita" noastra e fetita. Si nu vream sa facem public anuntul pina nu stiam sigur, de la ecografie, pentru ca in familia ei erau deja doi baieti si o nepotica era foarte dorita. Si vream ca anuntul sa nu fie "Vom avea un copil!" ci "Veti avea o nepotica!"

Aminarea asta ne-a bagat oarecum in ceva belele pentru ca incepuseram sa ne gindim deja sa ne mutam din garsoniera, si au mai fost situatii pentru care explicatia simpla "Sint insarcinata" se cerea, dar inca nu puteam sa o dam.

Am dus-o asa pina la 20 de saptamini. Yap! 20 de saptamini. Marele noroc a fost ca burta nu a crescut prea mult si nu iti dadeai seama ca e sarcina. Putea sa fie pur si simplu "mai plinuta".

Am mers la o ecografie special sa aflam sexul copilului, si am aflat. Cu dezamagire am aflat ca fetita noastra e baiat. Chiar am fost foarte dezamagiti. Nimeni nu ne-a inteles insa, pentru noi, parca se sfirsise o lume cu care eram obisnuiti si acum trebuia sa o luam de la capat cu una noua, pentru care nu eram pregatiti in nici un fel. Au fost citeva zile destul de complicate. Nu era o problema cu copilul in sine ci doar in mintea si in asteptarile noastre. Trebuia sa ne obisnuim cu gindul ca vom fi parinti de baiat. Si ca primul nostru copil va fi toata viata baiat. Era doar o problema de adaptare la realitate.

Reactiile in familie au fost cu consecventa de doua feluri simultan. Odata de bucurie si apoi "Bine mai, si nu ne-ati spus pina acum si noua? 5 luni? Ati tinut secret doar pentru voi?"
"Pai... vream sa stim ce e... inainte sa... you know..."
"Eh, trebuia sa ne spuneti!"


- va urma despre alegerea numelui, probleme cu pisica, relatia cu medicul ginecolog si alte ginduri din sarcina, pe masura ce ne apropiam de termen.