marți, 21 iulie 2009

E un motiv intemeiat pentru care ii zice "diaper bag"

P1010411

In diaper bag-ul nostru, asa cum se vede in poza, nu as zice neaparat ca este ordine. Nu ne ajuta nici modelul foarte tare, ea nefiind in sine gindita pentru acest scop, insa pina acum nu am avut dificultati in a pune acolo tot ce aveam nevoie pentru Adan, si ceva lucruri de-ale noastre.
Ieri de exemplu puteai gasi hainute de schimb, wipes, babetica, burp cloth (adica ce iti pui pe umar cind tii copilul la rigiit dupa masa), waterproof pads, suzeta, jucarii, sosete, palarioara de soare; aveam chiar si turta dulce si guma de mestecat.
Din pacate insa din diaper bag lipsea chiar un diaper.

Eram in parcare in fata blocului la Florin (de la care am luat niste rosii de Gurbanesti foarte bune) si trebuia sa il schimbam cind am constatat ca nu avem pampers la noi. Obisnuiti fiind ca acolo avem tot ce ne trebuie, nu a mai verificat nici unul dintre noi inainte sa plecam de acasa. Ne-am rezolvat cu niste servetele (din care aveam din belsug) si dupa un schimb de replici gen
"Pai cum nu avem pampersi?"
"Pai tu de ce nu te-ai uitat?"
"Pai e treaba mea?"
"Pai si e doar a mea?" , am concluzionat ca ar fi bine sa verificam mereu geanta inainte de a pleca. Inca nu stim exact cine o va face. Probabil ca data viitoare cind ne va lipsi ceva vom stabili si responsabilitati mai exacte. Sau poate ca Adan o sa invete sa nu mai faca cind sintem plecati...
E precoce. S-ar putea ca asta sa fie varianta mai plauzibila.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu