Ei, si la ora 14:11 s-a rupt apa...
Era intinsa pe pat iar eu linga ea, cu lista in mina. Mi s-au taiat genunchii. Am intrat intr-o stare de usoara disperare, probabil ca foarte amuzant de urmarit. D-asta cred ca este foarte bine ca lucrurile sint asa cum le-a lasat Dumnezeu, si femeile sint cele care nasc, nu noi.
Brindusa era incredibil de calma si responsabila. Ulterior mi-a spus ca odata ce a stiut ca incepe si ca nu mai e "cale de intoarcere" a fost foarte calma, constienta si linistita. Bagajul era deja facut, asa ca am sunat la doctor, i-am spus ca s-a rupt apa, ne-a zis sa mergem la spital si dupa ce o consulta medicul de garda, sa o mai sunam o data si sa ii spunem care e situatia.
Am sunat la moasa, Amanda Perkins, o prietena buna din State, i-am spus si ei in ce stadiu sintem si am convenit sa trecem sa le luam, pe ea si inca o prietena asistenta din State, si apoi sa mergem impreuna la spital. CF 2, linga WT Plaza.
Nu mai tin minte exact ce gindeam atunci dar stiu ca eram foarte agitat si incercam sa par foarte calm sau stapin pe mine, pentru ca Brindusa sa nu fie influentata negativ. Cind am iesit din parcare era sa lovesc masina, de stapin pe mine ce eram, si am condus ca nebunu', incercind in tot timpul sa fiu atent si la contractii, care erau deja la intervale de 4-5 minute. Si lungi. 45-50-60 de secunde. Adica, contractii d-alea care conteaza.
Inainte de a le lua pe Amanda si Lily de la Mall Vitan am trecut pe la garsoniera sa luam dosarul de gravida, cu toate analizele si documentele, pe care il uitasem acolo, si pe la 16:00 am ajuns la spital. Dupa un drum pe care Amanda avea sa si-l aminteasca ca unul nu foarte safe... dar, hey, eram foarte stapin pe situatie.
Pe drum contractiile ajunsesera deja la intervale de exact 3 minute, si cu lungimi egale. Am mers direct la medicul de garda care a consultat-o si a consemnat foarte uimita si speriata o dilatatie de 7-8 cm, dupa care am pornit spre camera de travaliu. Brindusa si fetele au intrat pe sectie, iar eu am ramas sa cuget la intrare, in hol, lungindu-mi gitul sa pot vedea ceva inauntru...
Pe tot parcursul sarcinii, am fost impreuna la toate controalele, si am creat o oarecare relatie cu medicul, pentru ca am vrut sa fiu prezent la nastere si am vrut sa stie asta de la inceput, sa ma cunoasca si sa inteleaga ca privim nasterea ca pe un eveniment al nostru ca familie, nu doar al femeii, si vrem sa fiu prezent. De asemenea, la toate aceste intilniri si consulturi din timpul sarcinii am fost foarte clari in privinta dorintei noastre de a naste natural, fara nici o interventie, adica fara epidurala si fara epiziotomie. Cezariana nici nu a fost luata in calcul (cel putin, nu ca solutie preferata. Daca situatia medicala ar fi cerut-o, o faceam.) Avind-o si pe Amanda in camera de nastere, stiam ca Brindusa e pe miini bune si dorintele ii vor fi respectate.
Eu insa, acum, ramas singur in holul gol, ma gindeam daca nu cumva dna. doctor o fi uitat ca vreau sa fiu prezent, sau poate nu s-o putea... Speram ca Brindusa sa fie bine, sa nu o doara prea tare, si eram curios... Faptul de a nu stii ce se intimpla (desi nu poti face nimic in nici un sens) e probabil cel mai greu lucru prin care treci ca tata, la nastere.
La un moment dat am vazut-o pe doctora la capatul celalt al culoarului, deja echipata, apoi pe Amanda ajutind-o pe Brindusa sa treaca dintr-o camera in alta. O infirmiera in virsta a venit in graba catre mine, mi-a intins o pelerina bleu si ciupicei d-aia ca la Peles, sa mi-i trag peste incaltari si mi-a zis sa ma grabesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu