Nativity - partea a III a

O infirmiera in virsta a venit in graba catre mine, mi-a intins o pelerina bleu si ciupicei d-aia ca la Peles, sa mi-i trag peste incaltari si mi-a zis sa ma grabesc.

Am urmat-o pina in sala de nasteri, am intrat, am salutat, mi s-a indicat un loc linga masa de nastere pe care Brindusa era deja in pozitie, si am stat. Am intrat in sala la 16:40. Pe linga mine, Amanda si Lily, mai erau vreo doi medici neonatologi si ceva asistente ca spectatori . Era duminica dupa-amiaza, nu mai era nici o nastere, si ce se intimpla acolo era cel mai interesant lucru de pe sectie.

Eu stateam linga Brindusa incercind sa o ajut, sa o incurajez, dar vocea imi era stearsa si afisam un zimbet usor idiot cred, pentru ca nu prea stiam ce sa fac. Cartea nu o citisem, pentru ca in momentul cind am aflat ca va fi prezenta Amanda, care e moasa , doula, asistent medical, si foarte pasionata de munca ei, m-am relaxat complet. Eu voi fi acolo si simpla prezenta va trebui sa fie suficienta. Asa ca stateam.

Cred ca au fost 3 sau 4 sesiuni de impingere serioasa... timp in care Brindusa nu a scos nici un sunet. Am admirat mereu rezistenta ei la durere, dar la asta nu ma asteptam nici eu, si nici una din persoanele prezente, judecind dupa comentarii...

La un moment dat cineva a spus ca nu a mai vazut o mama care sa nu scoata nici un tipat, sa fie asa "cuminte" si ca ar merita o statuie in curtea spitalului. Asta cred ca a fost prea mult pentru dna. doctor, care a replicat, usor atinsa as spune, ca totusi are si ea un merit in faptul ca nasterea asta merge asa frumos...

Intr-un final a inceput sa se vada capul copilului. Au mai fost citeva serii de impingeri si... ta-tam! La 5 fix, dupa doar 20 de minute de la intrarea in sala de nasteri, iata-l si pe Adan.

Murdar, ud, mic, rozaliu... sincer, nimic ce sa para placut la prima vedere. Incercam sa ma uit la el si sa ma conving ca e frumos, simpatic... sa vad dincolo de frutea tesita, de fata umflata, de pielea zbircita de la lichid, de punctele de grasime de pe fata... el era copilul meu.

Dupa ce i-au taiat cordonul, i l-au dat Brindusei sa il tina putin in brate (ca "recompensa" pentru o nastere asa de frumoasa). O mare realizare si raritate totusi in spitalele din Romania, ca mama sa isi tina copilul in brate chiar pe masa de nastere la doar citeva minute dupa ce l-a nascut. Dar o anomalie usor remarcata de Amanda, care vine dintr-o lume mai normala, si care militeaza pentru drepturile mamelor de a fi reunite cu copiii lor cit mai curind dupa nastere.

Adan a fost apoi luat de neonatolog, spalat, masurat, cintarit, sau ce le mai face acolo, iar nota la nastere a fost 10, dar sincer, nu sint sigur daca a fost rezultatul impactului nasterii asupra celor prezenti, sau copilul chiar a fost de 10, judecind dupa toti parametrii in functie de care se acorda acest calificativ.

Eu am fost rugat sa ies, in timp ce Brindusa urma sa se indrepte spre rezerva ei. Pentru ca a fost o nastere asa ne neobisnuita si frumoasa, dupa spusele lor, pentru tot personalul medical prezent, am capatat bunavointa asistentelor si a infirmierelorsi astfel am putut sa mai stau pe culoar si in salon. Brindusa era palida si obosita. Eu inca ma mai miram in sinea mea cum de a nu a scos macar un sunet sau urlet desi era evident ca durerea fusese foarte mare.

Pina una alta insa, trebuia sa incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca Adan se nascuse, sa ma bucur ca era sanatos, si sa sper ca si de acum inainte totul va fi bine. Eram intr-o stare de exaltare, si nu aveam nimic concret in cap. Pentru Brindusa aveau sa urmeze cele mai dificile 3 zile din viata ei. Eu plecam spre casa bucuros ca totul a fost atit de rapid si fara complicatii, si si Brindusa si Adan erau bine sanatosi.

Lucrul pentru care parca traisem ultimele 9 luni se intimplase. And now what...?